În ziua de Marți, la 29 Februarie 2022, după calendarul feminist al rezervorului de talente Mahala, în clădirea Casei Inglezi, fostă proprietate a companiei imobiliare ProImobil, a avut loc deschiderea și, permite-ți-mi expresia, vernisarea Centrului de Modă și, în același timp, Magazinului de lenjerie intimă pentru dame care se stimează din când în când – „Fructul izabelin”.
Managerul și sufletul translucid, și în genere, al acestui proiect este un oarecare Heliod Pink. Creator de modă, persoană publică și, dacă e să recunoaștem, o persoană atractivă dacă i-ai putea vedea fața din blănuri.
Cele șapte camere superioare ale Casei Inglezi au suferit câteva schimbări care le-au făcut de parcă și mai spațioase; extravagant luminate; din podelele din parchet nu au mai rămas nimic, acum totul e în marmoră lucioasă, în care te oglindești (nu știu, ce-i drept, de ce ai face-o dedesubt); iar în locul corpurilor de lumină vechi acum sunt instalate benzi de lungimea camerei, orbitoare, încărcate cu biluțe fine, tocite, de cristal. Camerele de jos, cinci la număr, sunt și ele modificate după conceptul noii întrebuințări a imobilului. Vopsite în cinci culori: Ombra, Avocado, Purpură-de-Tir, Roșu-de-Coșenilă și Galben-de-crom; și mobilate în ordine inversă, iar corpurile de iluminat sunt înlocuite de niște lămpi de masă, domoale, în formă de rodii cu semințe albastre și coaja într-o nuanță roz-vomă.
Vernisarea s-a petrecut cu mult fast. Mesele erau încărcate cu diverse bucate alese, ca la orice serbare, mai mult sau mai puțin, barocă. Eu văzui doar curmale. Restul mi le-au povestit alții că ar fi fost. Însă licori se turnau din plin: Cuvee de Purcari, Vermot roșu dulce de Carpano, Pastoral de colecție de la Mileștii Mici, Abis de la Mileștii Mici, Viorica, atât de rar găsită acum, de la Carlevana și tot de la ei Rubiniul, mai erau niște Ice Wine-uri de la Chateau Cristi, Cuvee Grand de la Denovie, Malbec Roșu de la Timbrus și mi se pare că am văzut și două ulcioare de vin formidabil de Carahasani, dar ne-am evaporat cu toții atât de repede că nu l-am și gustat. Sau poate că l-am băut.
Înainte de a mă cultiva pe deplin. Inspirat, răzbit, plictisit și iritat de dialogurile neliterare din acest mediu sodomic, când m-am hotărât să mă retrag definitiv și de peste tot într-un colț de stradă, în Casa Inglezi s-a întâmplat un incident care valorează toată povestirea și prevestirea acestei vernisări de Casă de Modă și Magazin de lenjerie intimă, amintesc, numită, foarte inspirat, „Fructul izabelin”.
Un domn trecut de câteva vârste, cu barbă albă de mărime medie și cu mustață stufoasă îngălbenită de la fumul de țigară, îmbrăcat cum îi stă mai bine unui om de stradă, a intrat în Casa Inglezi cu replica:
– Ce izabeli-mi-ați se întâmplă aici?
La care Heliod Pink a răspuns, agitat, cu o voce de vrabie răgușită pe care au remarcat-o cu toții ce-i prezenți:
– Scandal! Porcărie! Să ieși to acu-u-miiii!
– Băi, tu ai ales numele la zavidenie? Întrebă domnul trecut de câteva vârste, cu barbă albă de mărime medie și cu mustață stufoasă îngălbenită de la fumul de țigară, îmbrăcat cum îi stă mai bine unui om de stradă.
– Numele este ales nu pentru a-i da importanță celui ce face alegerea, ci obiectului denumit. Cu brațele aruncate prin părți ca la uscat, răspunse Heliod Pink.
– Băi da’ tu știi ce culoare-i asta – izabelin?
– A te coborî la nivelul limbajului unui om de spiță joasă, înseamnă a gândi sub capacitățile acestuia. Țanțoș, suflând blana din nări și dezlipind-o din gură, răspunse Heliod Pink.
– Răspunde băi, știi ce culoare-i izabelinul!? Strigă agitat, domnul trecut de câteva vârste, cu barbă albă de mărime medie și cu mustață stufoasă îngălbenită de la fumul de țigară, îmbrăcat cum îi stă mai bine unui om de stradă.
– Da, domnule cârpă gri-maro-căcăniu – în acest moment a râs împreună cu trei grații pătate de vărsat de vânt și cu gropi de var în obraji -, eu am ales numele. Izabelin, o! Izabelinul e o culoare divină, proporționată, nu atât de departe de înspăimântătorul alb, dar nici atât de departe de fenomenalul, iubitul, eroticul și adoratul nostru galben, așa-i, picăturilor mele de rouă – întors către cele trei grații -, iar fruct… domnule cârpă gri-maro-căcăniu, fructul este acel popou, acel sân formidabil, acel trup mlădios care va pune pe el această lenjerie; fructe vor fi toate femeile frumoase a urbei chișinăuiene, atât de puțin disponibile dumneavoastră, domnule cârpă gri-maro-căcăniu.
Sala a prins să aplaude, grațiile să-l sărute pe obraji, pe gât, a treia neîncăpând la obraji și gât, pe gât îl pupa strâns. Femeile strigau: „Ce frumos!”, „Ești magnific!”. Bărbații exclamau: „În sfârșit! În sfârșit!”. Însă domnul trecut de câteva vârste, cu barbă albă de mărime medie și cu mustață stufoasă îngălbenită de la fumul de țigară, îmbrăcat cum îi stă mai bine unui om de stradă, se apropie de masa de sticlă, joasă, și sprijinindu-și pumnii în ea, zise scrâșnit:
– Izabelinul e culoare chiloților de pizdă nespălați, tinere. Ha-ha-ha-h! O nefutută , o oarecare Izabella Cara Eugenia, cara de la rea de muscă, ha-ha-h, a hotărât să nu se spele cât timp nu vine arheducele Albertic al Austriei din asediu și uite așa a strâns du-ducesa mucii pizdei pe chiloți, ca să iasă un izabelin divin, proporționat, nu atât de departe de în-spăi-mân-tă-to-rul alb, dar nici atâââât de departe de fenomenalul, iubiiiitul, erooo-ho-ho-ticul și adoratul vostru gal-ben, așa-i, picăturilor, dragelor picături de… rouă!? Ha-ha-h!
Acesta, domnilor, a fost cel mai îngrozitor de liniștit moment al acestei seri de vernisare a Casei de Modă și Magazinului de lenjerie intimă pentru doamnele care se stimează din când în când – „Fructul…”. Oaspeții se uitau perplecși la domnul trecut de câteva vârste, cu barbă albă de mărime medie și cu mustață stufoasă îngălbenită de la fumul de țigară, îmbrăcat cum îi stă mai bine unui om de stradă, care se mișca râzând spre ieșirea din Casa Inglezi, luând cu el o sticlă de Malbec de la Carlevana, pe care, se pare, că l-am scăpat din listă mai sus.
Aproape de ieșirea din Casa Inglezi, acest domn se întoarse cu fața spre noi toți și zise:
– Am în buzunar o Rodie, de aceea îmi cer iertare din start față de ea. Dar, domnilor…
În momentul acest trase de un capăt de șiret cu care îi erau legați pantalonii decolorați și scoțându-și testiculele, le-a strâns tare încât acestea s-au bulbucat între degetul mare și arătătorul mâinii drepte cu care le înșfăcase și zise:
– Simt chiar aici că n-au fost niciodată colorate!
Brooks Franz 